Lansare trilogie Egocentric 3

 Am lansat ultimul volum al Trilogiei Egocentric, intr-un cadru intim, printre oameni, cu oameni!




A fost o lupta aprigă, dusă de-a lungul acestui an, 2021, în care ne-am confruntat cu situația pandemică, la fel ca și în anul trecut, 2020, atât versurile care au fost scrise în anii 2015, “după gratii”, rezoneaza astăzi sub aspectul trăirilor actuale, cu ilustrațiile născute tot “după gratii” ce relevă foarte bine climatica socială a acestei perioade.

Cele două creații se incununează sinergic, si văd lumina tiparului, în cea mai prolifică perioadă în care ele puteau fi concepute.

Puterea cuvântului a dat frâu liber imaginației care a transpus versurile în culoare. Egocentric 3 ne întampină si se desfasoară sub un vers liber si denunțător, alături de colajul suprarealist, dadaist al ilustratorului.

Trilogia are parte de unicul avantaj de a fi concepute într-o perioadă care denotă groaza și neputința omului de a fi liber. Zbuciumul interior dă naștere găndurilor pătimașe, creative, care la rândul lor se împletesc apoteotic cu imagini suprapuse, tăieturi, secvențe, drame, vise translucide, asemeni unei vieți paralele de vis-cosmar. O lume întoarsă pe dos!

Cu speranta că aceste bijuterii ale timpului prezent nu vor sfârsi pe rugul înflăcărat al nechibzuinței, vor reuși să trezească, acum și mulți ani inainte, interesul cititorului, pentru cunoaștere și introspecție interioară. 


Comentarii

Postări populare de pe acest blog